Tulburarea de panica este una din formele anxietatii clinice, care apare cam la 2-5% din oameni si debuteaza de regula dupa varsta de 20 de ani. Vorbim de panica atunci cand o persoana are episoade recurente de frica (anxietate/neliniste/agitatie) foarte intense, care apar brusc si neasteptat, “ca din senin”. Aceste episoade, numite atacuri de panica, pot dura cateva minute sau cateva zeci de minute, dar de regula ating intensitatea maxima in primele 10 minute. Atacurile de panica pot aparea din cand in cand sau, dimpotriva, foarte frecvent si de multe ori nu pot fi prezise (adica elementul declansator ii este necunoscut persoanei in cauza).

Simptomele atacului de panica pot fi foarte diverse, dar intotdeauna sunt foarte neplacute, iar persoana este convinsa ca sanatatea sa (fizica sau mentala) este pusa in pericol de acestea:

• palpitatii, batai puternice si/sau accelerate ale inimii
• transpiratii
• valuri de caldura sau de frig
• amorteala, furnicaturi in corp
• tremuraturi sau frisoane
• senzatie de sufocare sau de nod in gat
• respiratie ingreunata sau senzatia de taiere a respiratiei
• presiune, disconfort sau durere in piept
• greata, diaree sau alte probleme cu stomacul
• senzatie de ameteala, de rau, de pierdere a echilibrului sau de lesin
• senzatie de irealitate, de a fi in afara corpului sau senzatia ca ceea ce se petrece este ciudat, neobisnuit
• teama de a muri
• teama de a pierde controlul sau de a innebuni

Vorbim de atac de panica atunci cand nu poate fi identificata nicio cauza somatica pentru simptomele recurente de panica. Un diagnostic de tulburare de panica este pus atunci cand o persoana trece in mod recurent prin atacuri de panica si este coplesita de ingrijorari sau de frica cu privire la acestea. Din cauza preocuparii intense de a nu trece prin noi atacuri de panica persoana isi modifica considerabil comportamentul, evitand numeroase situatii care i-ar putea declansa astfel de atacuri. Principalul factor cauzal al atacurilor de panica este interpretarea catastrofica a senzatiilor somatice. Persoanele cu atacuri de panica sunt convinse ca senzatiile pe care le traiesc sunt extrem de periculoase si le iau ca dovada a unui diagnostic fatal, dar care este ascuns expertizelor medicale (chiar daca nu poate fi detectat, acesta exista cu certitudine). Practic, in mintea persoanelor cu atacuri de panica s-a dezvoltat un automatism (ca un program de calculator care ruleaza in mod automat) care presupune detectarea imediata a senzatiilor somatice atipice (de exemplu: o stare de oboseala, furnicaturi in degete, o jena la nivelul pieptului) si interpretarea lor intr-un mod exagerat (“Ceva nu-i bine cu inima mea!” “Doamne, mi se face rau!” “O sa lesin! O sa lesin!”). Prin lentila acestor interpretari: senzatiile inconfortabile, dar firesti (pe care alte persoane le-ar ignora sau nu le-ar da prea mare importanta) apar ca o amenintare teribila. Este firesc ca in fata unei amenintari teribile sa reactionam ca un sistem de alarma si sa ne aparam viata cu orice pret. Dar atunci cand amenintarea este ireala, aceste reactii sunt disfunctionale – ne epuizam toate resursele pentru un pericol inexistent. Iata de ce atacurile de panica se mai numesc “alarme false” – pregatiri exagerate ale organismului si mintii pentru o amenintare care nu exista. tacurile de panica sunt experiente foarte dificile. De aceea persoanele cu atacuri de panica devin foarte preocupate de evitarea lor. Dar cum poti sa eviti un atac de panica? Unul din lucrurile la care recurg adesea aceste persoane este de a evita locurile sau situatiile in care au avut atacuri de panica in trecut. De exemplu, evitarea locurilor aglomerate, evitarea sofatului, evitarea situatiilor in care ramai singur, evitarea efortului fizic, evitarea sexului, evitarea stresului. Practic, persoanele cu panica incep sa isi decupeze viata astfel incat sa nu se mai confrunte cu situatiile care le pot provoca noi atacuri. Paradoxul acestei strategii este ca desi evitarea poate sa amane aparitia atacurilor de panica pentru un timp, pe termen lung evitarea cronicizeaza panica. In timp, individul se convinge tot mai puternic ca el este cu adevarat vulnerabil in fata atacurilor de panica si devine tot mai preocupat ca nu cumva sa se confrunte cu una din situatiile pe care trebuie sa le evite. Acest lucru il mentine intr-o stare permanenta de ingrijorare si anxietate. Mai mult, atunci cand atacurile de panica apar in ciuda acestor masuri de siguranta, individul este mai predispus sa se simta invins sau lipsit de speranta.Pe scurt, evitarea conserva frica. Psihoterapia cognitiv-comportamentala (prescurtata adesea CBT, din engleza cognitive-behavioral therapy) se bazeaza pe nenumarate studii clinice care arata ca problemele psihologice de tip anxietate si depresie pot fi corectate prin modificare modului in care oamenii gandesc si a modului in care acestia actioneaza. Sa ne uitam la factorii specifici si la factorii de mentinere ai tulburarii de panica (cei pe care i-am discutat in sectiunea anterioara). Acestia sunt tinta psihoterapiei CBT: corectarea interpretarilor catastrofice si oprirea comportamentelor de evitare.

Practic, prin psihoterapia CBT persoanele cu atacuri de panica invata ca simptomele lor inconfortabile nu sunt deloc periculoase si ca se afla mereu sub controlul mintii lor. Mai mult, ei invata ca pot tolera teama de atacuri de panica si ca pot sa se confrunte cu acele situatii pe care obisnuiau sa le evite. De asemenea, un lucru deosebit de important pe care aceste persoanele il invata pe parcursul psihoterapiei sunt strategii eficiente de relaxare a corpului si a mintii. Anxietatea este o problema epuizanta, atat pentru minte, cat si pentru corp, tocmai pentru ca mentine individul intr-o stare permanenta de tensiune sau neliniste. De aceea, un scop major al psihoterapiei este de a invata persoanele cum sa se relaxeze prin niste proceduri de respiratie, relaxare musculara, autosugestie sau exercitiu fizic

Aproape fiecare dintre noi simte uneori anxietate. Insa in timpul atacurilor de panica, anxietatea este atat de intensa, incat o puteti interpreta eronat ca fiind un semn ca aveti un atac de cord sau alta problema medicala, ca innebuniti sau ca va pierdeti total controlul. Intr-un atac de panica e posibil sa resimtiti simptome fizice cum ar fi: senzatie de lipsa de aer, furnicaturi, probleme digestive, tiuit in urechi, senzatie de pericol iminent, tremur, senzatie de lesin, senzatie de sufocare, dureri de piept, transpiratie sau batai puternice ale inimii. Trebuie sa va faceti intai un consult medical, ca sa eliminati orice cauza medicala posibila a acestor simptome, cum ar fi hipertiroidism, dependenta de cofeina, prolaps al valvei mitrale sau alte cauze. Dupa ce s-au exclus toate cauzele medicale, este vital sa solicitati o evaluare din partea unui specialist in sanatatea mintala, pentru a stabili daca suferiti de „tulburare de panica”. Tulburarea de panica este numita si „frica de frica”, deoarece persoanele care sufera de aceasta afectiune ajung sa se teama de simptomele fricii (sau de un „atac de panica”) si interpreteaza simptomele respective ca fiind semne ca li se va intampla ceva foarte rau. Frica apare in general atunci cand suntem intr-un pericol real si foloseste ca semnal de alarma ori ca un semnal de pericol trimis creierului nostru, astfel incat noi sa ne protejam de pericol. Simptomele fricii (palpitatii, respiratie intensa etc.) sunt menite sa ne ofere energia de a fugi de pericol ori de a-l infrunta (aceasta se numeste reactia „lupta-sau-fugi”). De exemplu, inima bate cu putere atunci cand suntem in pericol, pentru a pompa mai mult sange cu oxigen. Oxigenul ne da mai multa energie ca sa fugim ori sa luptam in caz de pericol. Aceasta este o reactie fireasca la un pericol real, ceea ce numim „alarma reala” si ea este inradacinata in organismul nostru de milioane de ani.

In tulburarea de panica, organismul crede ca suntem in pericol, desi nu exista niciun pericol real care sa ne ameninte. Atunci cand frica apare in absenta pericolului, noi spunem ca este o „alarma falsa”. Este asemenea unui alarme de incendiu care porneste cu toate ca nu exista niciun foc prin preajma. Cu timpul, aceasta alarma falsa devine o „alarma invatata”, ceea ce inseamna ca incepeti sa va temeti tocmai de simptomele fricii care sunt de fapt menite sa va protejeze de pericolele reale, intrucat nu intelegeti de ce aveti aceste simptome. Astfel, incepeti sa credeti ca este periculos sa faceti atacuri de panica – ca asta inseamna ca se petrece ceva rau cu dumneavoastra. Dar pe masura ce incepeti sa percepeti aceste atacuri ca fiind situatii periculoase, va provocati o teama si mai puternica sau si mai multe atacuri de panica in viitor, in incercarea de a face fata falsului pericol. Paradoxul in tulburarea de panica este ca incepeti sa va temeti chiar de simptomele menite sa va apere de pericol. „Convins fiind” ca sunteti in pericol, creierul produce din ce in ce mai multa frica (sau mai multe atacuri de panica), deoarece „nu realizeaza” ca de fapt va temeti tocmai de simptomele fricii si ca, in momentul respectiv, nu exista niciun pericol real.

Deoarece cred ca atacurile de panica sunt periculoase, persoanele care sufera de tulburarea de panica incep sa se ingrijoreze in legatura cu atacurile pe care le-ar putea suferi in viitor. De asemenea, ele incep sa se teama si sa evite tot ceea ce aduce cu simptomele panicii si induce senzatii similare (caldura, exercitiile fizice, lumina soarelui, emotiile placute sau entuziasmul, excitatia sexuala, furia etc.) Persoanele suferind de tulburarea de panica incep sa isi concentreze atentia asupra acestor senzatii interne: „Inima imi bate cu putere – sunt pe cale sa fac un atac de cord.” sau „Ma simt foarte slabit si ametit – o sa lesin.”. Multi pacienti cu tulburare de panica trec prin stari de panica si in timpul somnului.

Numeroase persoane diagnosticate cu tulburare de panica sufera si de „agorafobie”. Acestea se tem de locuri sau situatii din care ar putea scapa mai greu daca ar avea un atac de panica (de exemplu, „S-ar putea sa fac un atac de panica in metrou si sa lesin in fata tuturor”). Ele evita sa iasa singure din casa, sa stea acasa singure, evita magazinele, trenurile, avioanele, podurile, inaltimile, tunelurile, spatiile deschise, sofatul, ascensoarele si altele asemanatoare. Cei care au agorafobie se tem ca vor suferi un atac de panica in situatiile mentionate si de aceea se straduiesc fie sa evite, fie sa scape din aceste situatii (de exemplu, „Trebuie sa ies de aici.”). De fapt, incercarea de a evita si de a scapa din situatiile anxiogene sunt cele mai importante mecanisme de coping folosite de pacienti in confruntarea cu anxietatea. Atunci cand situatiile acestea nu pot fi evitate, ei recurg la diverse modalitati pentru a se simti „in siguranta” (de exemplu, poarta la ei o sticla cu apa). Multi dintre cei care sufera de tulburarea de panica si de agorafobie au o „persoana de siguranta” ‒ cineva care sa fie alaturi de ei in cazul in care devin anxiosi si trebuie sa scape neaparat.

Desi comportamentele lor de siguranta s-ar putea sa fi impiedicat sau redus timp de luni intregi aparitia atacurilor de panica, persoanele cu tulburare de panica si agorafobie resimt in continuare aceeasi ingrijorare