Psihoterapia sistemica de familie si cuplu a inceput sa se dezvolte, in Statele Unite ale Americii, in anii 50. Este un tip de psihoterapie care foloseste ca metoda de lucru metafora sistemului care spune ca oamenii se afla in relatie de interdependenta unii fata de altii, formand subsisteme si suprasisteme care respecta legile sistemului pentru mentinerea homeostaziei.
Psihoterapeutul specializat in aceasta abordare va cauta sa explice cum apar si cum se mentin problemele clientilor si vor construi strategiile de interventie focalizandu-se pe relatiile in care sunt prinsi indivizii (perspectiva sistemica) nu numai pe ceea ce simte sau gandeste individul (intrapsihic). Astfel, pentru o persoana care acuza o stare de anxietate, un psihoterapeut sistemic nu este interesat numai de ceea ce simte, ce ganduri are persoana care manifesta problema ci este interesat si de relatiile existente intre acea persoana si restul membrilor familiei, precum si de legatura dintre probleme (starea de anxietate) si aceste relatii. In abordarea sistemica oferim aceeasi atentie fiecarui membru al familiei in parte. In unele cazuri, relatia dintre membrii familiei poate genera si intretine, simptomul pe care il manifesta pacientul identificat. Acesta este motivul pentru care abordam cu foarte mare atentie relatiile dintre membrii familiei. Lucrand din perspectiva sistemica putem imbunatati relatia dintre membrii sistemului, astfel incat sistemul sa nu mai genereze simptomul manifestat de pacient. De cele mai multe ori, schimbarea relatiilor dintre membrii familiei conduce la modificari in starile interioare ale pacientului sau chiar la disparitia simptomelor problematice.
Puteti apela la psihoterapie de familie pentru a aborda situatii precum: divortul; pierderea unui membru al familiei; mutarile; inceperea unui nou ciclu scolar, aparitia unui nou partner dupa divort; dificultati la inceperea gradinitei; aparitia unui fratior sau surioare; reinceperea serviciului unuia dintre parinti; neincrederea copilului in parinti; sentimentele de izolare si singuratate ale copilului; lipsa apropierii si a caldurii emotionale din familie; frica si anxietatea; copii timizi care nu leaga prietenii; stare conflictuala in familie: agresivitate si violenta; enurezis si encoprezis; boli care au afectat membrii familiei si au impact asupra tuturor; probleme de adictie a unuia din membrii familiei.